Un tânăr din California, care a intrat ilegal în Statele Unite ale Americii, a fost condamnat la 401 ani de închisoare pentru că a abuzat sexual două adolescente, pe una dintre ele lăsând-o însărcinată.

Zilele trecute, Macario Cerda (39 de ani) a fost condamnat la 401 ani de închisoare pentru numeroase infracțiuni comise între 2009 și 2013 față de fiicele iubitei lui de la acea perioadă.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul a fost găsit vinovat, pe 4 decembrie 2018, de trei acte de viol cu violență, răpire în vederea comiterii unui viol, amenințări cu moartea și șapte acte sexuale cu un copil sub 14 ani.

Potrivit anchetatorilor, Cerda, care locuia în Tulare, California, le-a supus unor acte de teroare pe femeia cu care avea o relație și pe fiicele acesteia timp de mai mulți ani.

Pe 26 februarie 2013, Cerda a forțat-o pe una dintre fete să intre într-o dubă și a dus-o într-o anumită locație. Bărbatul a violat-o pe fată, sub amenințarea că le va face rău rudelor ei. În acest timp, mama fetei a sunat și i-a auzit strigătele, chemând poliția. Bărbatul a fost arestat.

În timpul procesului, una dintre fete, minoră, a descris cu lux de amănunte ororile la care au fost supuse și ea, și sora mai mare, dar și mama lor în toți acei ani.

Una dintre fete, abuzată începând din 2010, a rămas însărcinată. Sora ei mai mică a fost, la rândul ei abuzată, începând cu 2009.

Victimele au cerut ca Cerda să nu fie deportat, deoarece bărbatul mai fusese trimis în țara de origine, însă a reușit să intre din nou ilegal pe teritoriul Statelor Unite.

“Această familie nu va mai trăi niciodată cu spaima că Cerda se va întoarce și le va teroriza. El își va petrece restul zilelor într-o închisoare din California”, a declarat procurorul Tim Ward.