Statele Unite se retrag din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare încheiat cu Rusia în 1987, anunţă secretarul de stat american, Mike Pompeo.

Retragerea Statelor Unite era aşteptată de mai multe luni şi are loc în urma unui inconvenient care durează de ani de zile - nesoluţionat - cu privire la respectarea de către Rusia a acestui document, care interzice o întreagă clasă de rachete de croazieră terestre, cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri.

Articolul continua dupa recomandari

Rusia respinge aceste acuzaţii cu privire la încălcarea tratatului.

Statele Unite îşi vor suspenda obligaţiile prevăzute de Tratatul INF sâmbătă, a anunţat şeful diplomaţiei americane.

Tratatul americano-rus se află în centrul controlului armamentului superputerilor după Războiul Rece, iar renunţarea la el ar lansa o nouă cursă a înarmării nucleare, avertizează unii analişti.