Un şofer român de TIR a fost strivit în cabină, după ce a intrat în alt camion românesc, pe autostradă, în Italia. Impactul dintre cele două camioane a fost teribil.

Un grav accident rutier a avut loc în Italia, între două TIR-uri româneşti, vineri, 14 iunie 2019, în jurul orei 16:30, pe RA13 (Raccordo Autostradale 13) între localitățile Sistiana și Sgonico, direcția Trieste. Ambele TIR-uri sunt înmatriculate în România, iar unul dintre șoferi a suferit răni grave.

Articolul continua dupa recomandari

Din primele investigații reiese că șoferul auto-articulatului care circula în față a micșorat viteza din cauza lucrărilor care sunt efectuate pe una dintre benzi, iar șoferul TIR-ului care venea din urmă nu a observat încetinirea. Astfel, cel de-al doilea TIR a tamponat din spate auto-articulatul din fața sa, împingându-l înainte pe o distanță de circa 50 de metri, scrie ilfriuliveneziagiulia.it.

În urma impactului, șoferul român de la volanul TIR-ului din spate a suferit răni grave și a rămas blocat între fiarele cabinei, fiind nevoie astfel de intervenția pompierilor pentru a-l scoate de acolo în viață.

Pompierii încercând să scoată șoferul român din interiorul cabinei. Sursa foto: ilfriuliveneziagiulia.it
Odată extras din cabină, conaționalul nostru a fost preluat de personalul medical de pe ambulanță și după ce starea sa a fost stabilă, a fost transportat la spitalul din Cattinara. La fața locului a fost trimis ca măsură de precauție și un elicopter medical, dar ulterior s-a ajuns la concluzia că victima poate fi transportată la spital cu ambulanța.