Un şofer român de camion a murit în Belgia, într-un accident cumplit. Peste o lună urma să devină tată de gemeni şi era aşteptat în curând să se întoarcă acasă, la Botoşani.

Un botoșănean de 32 de ani a murit într-un accident cumplit de camion în Belgia. Bărbatul urma să devină tată de gemeni peste o lună. Împreună cu soția urmau să devină părinții unei fetițe și unui băiețel, ei mai având un băieţel.

Articolul continua dupa recomandari

Accidentul a avut loc pe autostrada E17 din provincia De Pinte, între două camioane. Atât botoșăneanul, cât și un alt bărbat, au murit pe loc.

Vineri după-amiază, la ora 14.20, a avut loc un accident de circulație foarte grav pe E17 în De Pinte, în direcția Kortrijk.

Un camion se afla pe marginea drumului, iar șoferul camionului, Florin Corsei de 32 de ani din Botoșani, stătea lângă vehiculul său. Bărbatul a reparat o pană și a coborât din nou din camion pentru a verifica dacă totul este în regulă. Chiar în acel moment, un camion care se apropia s-a abătut de la carosabil, din motive neclare și s-a izbit violent în camionul condus de botoșănean.

Pasagerul camionului care a cauzat accidentul a fost rănit grav și a murit la fața locului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 55 de ani din Waregem, scrie Monitorul de Botoşani.

Șoferul camionului parcat, botoșăneanul de 32 de ani, a fost dus la spital cu răni grave și a murit acolo la scurt timp.

Șoferul camionului care se apropia, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Harelbeke, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Permisul de conducere i-a fost retras imediat prin ordin al procurorului timp de 15 zile.

Procurorul public Din Flandra de Est a numit un expert în trafic pentru a cerceta circumstanțele accidentului.

Drama prin care trece familia acestuia este imensă. Soția bărbatului este însărcinată cu gemeni în luna a opta.

Traficul în zonă a fost blocat șase ore.