Manuela, o româncă stabilită în Italia, a murit la începutul săptămânii, după ce a fost lovită violent cu maşina de un pensionar italian de 80 de ani.

Tragedia s-a petrecut în Santarcangelo di Romagna, regiunea Rimini, şi este cu atât mai mare cu cât la ea a asistat copilul de numai şase ani al femeii. 

Articolul continua dupa recomandari

Pensionarul italian este acuzat de omor stradal

Conform Corriere Romagna, pensionarul este cercetat pentru omor stradal, iar iniţial a oferit anchetatorilor o scuză cât se poate de absurdă, precizând că a pierdut controlul volanului pentru că i-a intrat o musculiţă în ochi.

Ulterior, anchetatorii au stabilit că, de fapt, pensionarul nici nu trebuia să se afle la volan.

Tocmai fusese supus unei intervenţii chirurgicale minore, dar care i-ar fi afectat puterea de concentrare.

De altfel, medicii i-ar fi şi interzis să urce la volan, însă acesta nu a ţinut cont de mesajele primite.