Şase români au fost arestaţi pentru un jaf de  4,6 milioane de euro. În câteva minute au reuşit să intre într-o bijuterie din Insulele Canare şi, deşi sunau alarmele, au fugit înainte ca poliţia să ajungă. Autorităţile i-au identificat după ce, neatenţi, trei dintre membrii bandei s-au lăsat filmaţi de camerele de supraveghere.

Magazinul din Lanzarote a fost devastat de români. Nimic nu a mai rămas în vitrinele unde erau expuse bijuterii de milioane de euro. Pe camerele de supraveghere, poliţiştii au văzut un jaf ca-n filme.

Articolul continua dupa recomandari

Era 3 dimineaţa când hoţii au intrat în magazin prin acoperiş, în această baie.

”Primii doi băieţi care au intrat aveau faţa acoperită, purtau nişte cagule peste care aveau prinsă un fel de lanternă”, povestește proprietarul magazinului.

Au ajuns apoi în camera de valori, unde au forţat două uşi metalice dotate cu patru sisteme de închidere. Au ştiut ce să aleagă. Cele mai valoroase dintre bijuterii şi câteva ceasuri de lux. 4,6 milioane de euro au luat cu ei în urma operaţiunii care a durat doar câteva minute.

Poliţia spaniolă i-a identificat pe hoţi şi a cerut ajutor în România. Şase bărbaţi au fost deja arestaţi. Ultimul, chiar la Constanţa.

Nu este exclus să urmeze şi alte arestări. Se crede că românii fac parte dintr-o reţea care acţionează în întreaga lume.

Iar Lanzarote a fost o ţintă precisă. Este una dintre cele mai frecventate destinaţii turistice din Spania, alături de Tenerife şi Gran Canaria. Plajele superbe au cucerit numeroase vedete. Aşa se explică de ce afaceriştii locali au în magazine produse care valorează atât de mult.