Şase morţi şi 11 răniţi, după ce un camion a intrat în plin într-o coloană de maşini, pe autostradă, în Polonia. Imaginile carnagiului sunt şocante, mai ales că între victimele decedate sunt 3 copii, ucişi în maşină alături de părinţii lor.

Trei copii şi părinţii lor, plus încă un şofer, au murit duminică la prânz pe o autostradă din Polonia, după ce maşina în care se aflau a fos tlovită violent din spate de un camion şi proiectată în coloana de autoturisme din faţa ei.

Articolul continua dupa recomandari

Maşina în care se afla familia cu trei copii a luat foc instantaneu, iar flăcările au cuprins aproape imediat alte patru autpturisme, dar şi TIR-ul vinovat de accident, scrie Radio Szczecin

Alte 11 persoane, inclusiv şoferul camionului, au fost rănite, dar niciuna nu are viaţa pusă în pericol. De altfel, şoferul de TIR vinovat de nenorocire a fost arestat luni de dimineaţă, la nici 24 de ore de la accident.

Alte 10 persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la faţa locului, rănile lor fiind superficiale.