Patru români au fost arestaţi în Spania, după ce au fost prinşi că produceau şi comercializau droguri ascunse în pungi cu hrană pentru câini.

Români produceau drogurile în Casarrubios del Monte, oraş cu circa 5.700 de locuitori, şi le comercializau în întreaga provincie Toledo.

Articolul continua dupa recomandari

Conform Noticias CMM, iniţial, doi dintre cei patru români au intrat în atenţia anchetatorilor, în cadrul unei acţiuni generale demarate împotriva traficului de droguri.

Cei doi români au fost opriţi în trafic, iar în maşina lor au fost găsite mai mult de patru kilograme de heroină mascate în opt pungi cu hrană pentru câinie.

Ulterior, în urma percheziţiilor domiciliare, au fost reţinuţi şi ceilalţi doi români, fiind indisponibilizate inclusiv peste 10 kilograme de marijuana şi sute de astfel de plante.

Cei patru români ajunşi în închisoare au între 24 şi 50 de ani.