Noile modificări din Codul Rutier italian i-a băgat în sperieţi pe românii din Peninsulă, care au luat cu asalt oficiile de înmatriculare ca să-şi înscrie maşinile cu numere româneşti.

Ieri, încă de la primele ore ale dimineaţii, angajaţii "UMC - Ufficio Motorizzazione Civile" (Oficiul Vehicule Civile) din Pisa s-au trezit cu zeci de români care cereau informaţii despre înmatricularea autovehiculelor în Italia şi despre paşii care trebuie făcuţi în acest sens.

Articolul continua dupa recomandari

"Ufficio Motorizzazione Civile din Pisa (Toscana) s-a trezit, în urma modificării codului rutier italian, cu un volum de muncă mai mare decât capacitatea pusă la dispoziţie de personalul care lucrează în prezent în instituţia respectivă.

Ieri dimineaţă, coada mare care se formase la biroul respectiv, formată de cetăţeni străini a creat panică printre angajaţii instituţiei", scrie quinewspisa.it.

Începând de astăzi, situaţia ar urma să fie sub control odată cu suplimentarea personalului administrativ care să pună la dispoziţia clienţilor informaţiile necesare.

Începând din 4 decembrie, în Italia a intrat în vigoare o modificare a Codului rutierVezi 2 imagini în Galerie

Ce spune nou Cod Rutier din Italia

Noile modificări aduse Codului Rutier italian interzic circulaţia maşinilor cu numere străine, dacă proprietarul este rezident de mai mult de 60 de zile în Italia.

De asemenea, decretul legislativ votat în Parlamentul italian interzice şi conducerea maşinii unei rude sau a unui prieten care trăieşte în străinătate, indiferent dacă şoferul are procură sau contract de comodat pe numele său.

Noua legislaţie prevede că, în cazul în care maşina nu este înregistrată în Itaşia, proprietarul trebuie să meargă la Ufficio Motorizzazione Civile, de unde cere un document - foglio di via - pentru a putea duce vehiculul în ţară.

În schimb, pentru a transfera în Italia un autovehicul achiziţionat din altă ţară, el trebuie înmatriculat la Ufficio Motorizzazione Civile şi înscris în Registrul Public Auto.

Mi-au sechestrat maşina pe loc!

O româncă din Calabria, rezidentă la Vibo Valentia, a declarat furioasă că modificările aduse legii rutiere sunt o capcană.

"Un rezident în Italia nu poate să mai conducă o maşină cu numere româneşti nici dacă e un prieten sau altceva, nici măcar un italian nu mai poate, mi-au sechestrat maşina azi! Şi mi-au dat o amensă de 1000 de euro, în plus nici nu am avut cu ce să mă întorc acasă! Aceasta nu e lege, e o capcană, nici nu poţi să te mai întorci maşina acasă, că te opresc şi ţio-o sechestrează pe loc", a spus românca, potrivit rotalianul.com.

Suspiciuni de discriminare faţă de români

Ambasada României la Roma și oficiile consulare acționează pentru a preîntâmpina eventuale discriminări ale cetățenilor români în aplicarea noului Cod rutier din Italia, iar Ministerul Afacerilor Externe evaluează măsurile luate de autoritățile locale pentru a se asigura că acestea nu contravin normelor UE și nu aduc atingere liberei circulații.

”Autoritățile române urmăresc cu atenție subiectul modificărilor legislative introduse în legislația rutieră italiană prin Decretul-lege nr.113/2018. Astfel, Ambasada României la Roma a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile italiene de resort pentru a obține clarificări cu privire la sfera de aplicare a prevederilor legislative. Misiunea diplomatică de la Roma și oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei acționează pentru a preîntâmpina posibile discriminări ale cetățenilor români și vor acorda asistență consulară în cazul în care se vor constata măsuri abuzive din partea autorităților locale în aplicarea noilor prevederi legislative”, anunţă MAE într-un comunicat.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români, Ambasada României la Roma a circulat în mediul on line informații cu privire la noile reglementări.

”Ministerul Afacerilor Externe evaluează măsurile luate de autoritățile italiene pentru a se asigura că acestea sunt în deplină conformitate cu legislația Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene relevantă și nu afectează drepturile cetățenilor români, luând în considerare efectuarea tuturor demersurilor legale în vederea protejării drepturilor cetățenilor români rezidenți în Republica Italiană, inclusiv sesizarea Comisiei Europene cu privire la posibilele incompatibilități ale normelor recent introduse cu legislația europeană.

Demersurile MAE vizează asigurarea că acțiunile autorităților italiene nu aduc atingere liberei circulații și a tuturor drepturilor stabilite prin normele obligatorii ale Uniunii Europene”, mai precizează ministerul. 

Cetățenii români, în eventualitatea în care sunt afectați de un caz de încălcare a legislației Uniunii Europene de către autoritățile unui alt stat membru, pot apela la asistența oferită de către serviciul SOLVIT, sistem informal de soluționare a problemelor antrenate de nerespectarea legislației Uniunii Europene de către autoritățile unui stat membru, astfel: 

- prin completarea formularului on line disponibil la adresa http://ec.europa.eu/solvit/index_ro.htm - prin intermediul adresei de e-mail solvit@mae.ro 

- la numerele SOLVIT apelabile din străinătate: 0374300270 sau din România: 0800672507

Începând din 4 decembrie, în Italia a intrat în vigoare o modificare a Codului rutier italian prin care românilor le este interzis să mai conducă autoturisme înmatriculate în România, dacă respectivii români au o rezidență care este mai mare de 60 de zile. 

În caz contrar, acestora le sunt confiscate mașinile sau vor fi amendați cu sute de euro, iar măsura este pusă în aplicare chiar în aceste zile.