Doi români au murit şi altul a fost rănit în cel mai puternic ciclon care a devastat vreodată Halkidiki, una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din Grecia. Acoperişul unei terase a căzut peste o româncă şi fiul ei de opt ani, care îşi petreceau vacanţa acolo. Sunt şapte morţi, aproape 150 de răniţi şi sute de turişti din România blocaţi în mijlocul dezastrului. O echipă Observator a surprins imagini incredibile din zona devastată şi mărturii cutremurătoare.

E coşmarul trăit la peste 700 de kilometri de casă de sute de români aflaţi în vacanţă. O furtună cu o forţă incredibilă a transformat Halkidiki într-o zonă parcă devastată de război.

Articolul continua dupa recomandari

CRISTINA APOSTU, turistă: Au fost pomii culcaţi la pământ, cabluri electrice căzute, pahare, mese, scaune trântite, marfa magazinelor zbura. A fost ca la apocalipsă, nu am văzut niciodată aşa ceva. Dezastru!

Apocalipsa grecească a durat 30 de minute. Ciclonul mediteranean a răvăşit staţiunile din peninsulă cu rafalele de peste 100 de kilometri pe oră. 

CRISTINA APOSTU, turistă: Am încremenit de frică, m-a luat plânsul instantaneu. Numai teama şi vuietul acela, am zis că e cutremur, am zis că vine vreun tsunami. Aşa clipe de groază am putut să trăiesc. 

Nicio staţie meteo nu a avertizat că vine potopul. Vineri seară, la ora nouă şi treizeci de minute, turişti, vedete şi localnici au fost surprinşi de furtuna care a lovit cu o violenţă nemaivăzută. Cunoscuta actriţă Ioana Blaj a trăit clipe de groază. 

IOANA BLAJ, actriţă în serialul "Sacrificiul": S-a luat curentul, toata lumea a intrat in panica. A fost un sentiment de groaza si soc, chiar nu stiam ce sa fac. Mi-am luat copilul  caruciorul, am nimerit in bucataria unui restaurant si ma uitam dupa iubitul meu si celalalt copil, nu-i vedeam.

Din cer, bucăţile de gheaţă au spart geamuri şi au rănit oameni. Sub forţa vântului, orice obiect s-a transformat în armă letală. 

IOANA BLAJ, actriţă în serialul "Sacrificiul": Tremuram din toate incheieturile, baiatul meu pe care-l aveam in brate tipa si era foarte speriat exact ca ceilalti copii din jur. Zburau acoperisuri, pahare, sticle, a fost ingrozitor. Fugeam mancand pamantul prin apă pana la glezna intr-o bezna totala, dadeam peste copaci rupti. 

Ciclonul care a măturat Grecia s-a descărcat cu o forţă incredibilă în trei puncte de foc. În Nea Plagia, Nea Potidea şi Sozopol au murit oameni. O româncă şi fiul ei de opt ani au pierit sub acoperişul prăbuşit al unei terase. Copilul a fost pur şi simplu smuls de vânt din faţa mamei. Un alt român a fost rănit. 

STELIOS PETSAS, purtător de cuvânt al Guvernului de la Atena: Doi ruşi, doi români şi doi naţionali cehi şi-au pierdut viaţa, inclusiv doi copii. În numele premierului şi al guvernului, transmit condoleanţe familiilor victimelor. 

Femeia a fost prinsa intre daramaturi, motiv pentru care nu a putut fi salvata. Copilul se afla pe terasa, unul dintre matori, l-a vazut, l-a ridicat. Băiatul de opt ani a fost resuscitat, dar a murit în ambulanţa chemată să-l ducă la spital. Cei doi turişti din Rusia, un părinte şi fiul lui de doi ani, au murit în Potidea. Iar în Sozopol, rulota unui cuplu din Cehia a fost răsturnată de furtună, înainte ca cei doi soţi să se salveze. După vijelie, şi un pescar dispărut pe mare a fost găsit mort. 

Prinşi pe străzi sau la terase, peste 140 de oameni au fost ţinte fără apărare în faţa naturii dezlănţuite. 

"Toţi cei dinăuntru strigau, era haos, un prieten al fratelui meu a fost rănit pentru că barul a căzut peste el. Erau cioburi peste tot, zburau în aer de la geamurile sparte", spune o turistă din Grecia.

Curentul a căzut în peninsulă odată cu stâlpii de electricitate puşi la pământ. Turiştii au făcut lumină cu telefoanele mobile. Cel puţin 250 de români, care erau în vacanţă doar prin agenţii de turism, au rămas blocaţi în mjlocul dezastrului. Mult mai mulţi ar fi ajuns cu maşinile personale. 

IULIANA TUDOR, reprezentanta unei agenţii de turism: Nu au mai pomenit aşa ceva, au văzut numai în filme şi nu au crezut că pot ei înşişi să trăiască asemenea clipe de coşmar. 

Unii s-au trezit cu apa până la genunchi în camerele de hotel, alţii nu şi-au mai găsit maşinile, după ce şuvoaiele au acoperit străzile. În plin haos, nici măcar autorităţile sau hotelierii n-au ştiut cum să reacţioneze. 

CRISTINA APOSTU, turistă: Nu au acţionat în niciun fel, am sunat eu la agenţie. Am plătit ca să dau apa din cameră, să fac şi curăţenie cu ocazia asta. Dacă aş fi avut posibilitatea să plec acum de aici, acum aş fi plecat!

600 de apeluri au primit pompierii şi ambulanţele într-o jumătate de oră. Televiziunile din Grecia au transmis de la cea mai apropiată unitate medicală, unde operaţiile s-au făcut ca într-un spital de război. Zeci de oameni cu fracturi au fost salvaţi. Autorităţile au decretat în nordul Greciei stare de urgenţă, iar Consulatul României la Salonic a trimis o echipă în zona devastată.