Epidemia de coronavirus a explodat peste noapte în Italia, ţara cu cea mai mare comunitate de români! Doi oameni au murit şi zeci de pacienţi s-au infectat în doar câteva ore. Virusul, care se răspândeşte înspăimântător de repede, a închis şcoli şi magazine, şi ţine populaţia baricadată în case. Românii de acolo spun cu groază că dezastrul e abia la început.

Nordul Italiei pare sub asediu. Străzile sunt pustii. Magazinele, şcolile şi toate instituţiile au lacăt pus pe uşă.

Articolul continua dupa recomandari

”Îmi este foarte frică! Au închis tot. Şcoli, magazine. Nu se găsesc măşti!”, spune o româncă.

CORNEL MARIN, român din Cremona: Eu zic că abia de acum o să izbucnească.

”Există alerte în apropiere! Zonele care au fost afectate au deja închise şcoli, magazine”, explică o asistentă medicală româncă.

Coronavirusul a dus la haos şi autoizolare. Peste 50 de mii de oameni sunt baricadaţi în case. Câteva mii - sunt români.

”De la o oră la alta să vezi că nu mai e nimeni pe stradă, magazinele golite de tot ce este în cale. Apă, mâncare, fructe, legume. Fără mască în anumite locuri nu poţi să intri”, spune o româncă din Fiorenzuola d'Arda.

CORNEL MARIN, român din Cremona: Au fost schimbate anumite trenuri regionale, nu mai opresc pe ruta Milano-Cremona - Mantova. Sunt exact cele două, trei orăşele mai mici, Codogno, Castelportarlego şi Maleo şi Castilione chiar de unde a plecat pacientul zero. Practic, se presupune că este din acele trei orăşele.

Ar fi vorba despre un managerul unei fabrici, abia întors din China. El i-ar fi dat virusul unui tânăr de 38 de ani, care a ajuns la terapie intensivă cu simptome alarmante.

”Fiul meu e cel de acolo, este foarte grav! Este un om mare, înalt, de 90 de kilograme, are o structură puternică”, spune unul dintre părinți.

Până să fie depistat pozitiv, tânărul a infectat alte cinci persoane. Printre care şi soţia lui, însărcinată în luna a opta. Pacienţii, până să ajungă la spital, au intrat, la rândul lor, în contact cu alţi zeci de oameni. Virusul se răspândeşte cu o viteză de nestăpânit. În doar câteva ore, bilanţul ar putea ajunge la sute de cazuri.

Deja, în Lombardia şi Veneto, numărul victimelor creşte înspăimântător. Peste 50 de oameni au ieşit pozitiv la testarea pentru infecţia cu coronavirus, iar doi au murit.

SILVICA ŞIMONCA, preşedintele asociaţiei Orizonti Latina: Atât la Cremona, cât şi la Crema, copii nu merg la şcoală! La Codogno taie care este a vreo 40 de kilometri. Este declarat oraş închis, în carantină! Deci magazine, farmarcii, baruri, toate sunt închise.

O tânără româncă, asistentă la un spital din nordul peninsulei, descrie neputinţa care-i încearcă în faţa virusului ucigaş.

(Asistentă medicală româncă): S-a dat dispoziţie în cazul în care te simţi rău, ai febră şi ai tuse uscată şi ai simptomele care sunt să nu mergi în urgenţă pentru că îţi vor veni echipaje speciale acasă.

(Reporter): Aveţi vreun gând să vă întoarceţi pentru moment în România?

(Asistentă medicală româncă): Perioada de incubaţie a acestui virus este de 29 de zile. Deci, eu şi dacă iau o decizie mâine şi plec în România, n-am de unde să ştiu dacă sunt infectată sau nu.

Ambasada României în Italia avertizează cetăţenii români că în peninsulă este stare de urgență pentru următoarele şase luni.

RAED ARAFAT, șeful DSU: Ambasada noastră are deja acolo, şi am vorbit cu domnul ambasador mai devreme, are un grup de criză, care gestionează situaţia şi este în legătură inclusiv cu Ministerul Afacerilor Externe în România. Trebuie ascultate recomandările autorităţilor italiene. Nu trebuie acţionat la alte recomandări sau sub imperiul panicii.

Până acum, niciun român din peninsulă nu a fost infectat cu virusul mortal.