Peste Ocean, în Canada, o româncă, fostă însoţitoare de zbor, şi-a transformat experienţa de viaţă într-o misiune mai puţin obişnuită.

Adulţi sau copii, mii de oameni devin, în fiecare an, victimele traficanţilor de carne vie. Mihaela Donţu este hotărâtă să schimbe această realitate crudă. A creat un program şi învaţă piloţii şi agenţii de zbor să recunoască victimele şi traficanţii care urcă la bordul aeronavelor. Semnele ar putea fi uşor de observat şi de ceilalţi pasageri, spune ea.

Articolul continua dupa recomandari

MIHAELA DONŢU, româncă din Canada:
Traficantul va vorbi în numele victimei. Traficantul deţine, de obicei, documentele victimei. Traficantul este decent sau foarte bine îmbrăcat, refuză dialogul. Însoţeşte victima oriunde chiar dacă, să spunem, victima merge la toaletă.

Mihaela s-a stabilit în Canada în 2004. A fost însoţitoare de zbor timp de 5 ani, apoi a dat adrenalina de la bord pe un post de birou. Povestea unei colege, agent de zbor, care a fost răpită şi drogată de o bandă de traficanţi a determinat-o să ia atitudine. A gândit şi a implementat un program de instruire care a devenit model de inspiraţie pentru companiile aeriene din toată lumea.

MIHAELA DONŢU, româncă din Canada:
Victima evită contactul vizual, este timorată, nu răspunde la dialog. Vestimentaţia lor este săracă spre deosebire de traficant.

Mihaela are acum în subordine peste o mie de angajati, piloţi şi agenţi de bord, pe care îi instruieşte. Zilele viitoare, la invitaţia Naţiunilor Unite, ea va susţine, la Geneva, o conferinţă pentru cele mai mari cinci companii aeriene din lume.