Alessia, o româncă de numai 8 ani, a murit miercuri, în Italia, după ce s-a înecat cu mâncare la şcoală.

Problemele fetiţei au început de marţi, la prânz, când a mers cu mai mulţi colegi să mănânce la cantina şcolii.

Articolul continua dupa recomandari

Românca a murit după ce s-a înecat cu mâncare la şcoală

Conform Il Messaggero, colegii româncei s-au întors în clasă, dar Alessia nu a mai ajuns.

A fost momentul în care profesoarele s-au alertat şi au început să o caute. Au găsit-o abia respirând.

Au solicitat intervenţia de urgenţă a unui echipaj medical, însă când doctorii au ajuns la faţa locului, Alessia era deja vânătă la faţă şi nu mai respira.

Medicii de la spitalul din Monterotondo, localitatea în care s-a produs tragedia, au reuşit resuscitarea fetiţei însă, din cauză că a stat prea mult fără oxigen, românca a rămas în stare critică.

Mama româncei moarte aşteaptă finalizarea anchetei

A fost transportată la un spital din Roma, însă miercuri dimineaţa a intervenit decesul fetiţei.

Acum, poliţiştii şi Inspectoratul Şcolar au deschis anchete separate. Primele informaţii arată că Alessia s-ar fi înecat cu mâncare.

Mama fetiţei spune că Alessia nu ar fi mâncat carne şi că este posibil să se fi înecat cu mozarella, însă aşteaptă cu înfrigurare rezultatul final al anchetei, mai ales că trece prin momente cumplite în condiţiile în care şi-a trimis fetiţa bine-sănătoasă la şcoală, marţi dimineaţa, iar apoi s-a produs tragedia fără margini.