O adolescentă româncă din Italia a fost bătută și aruncată în stradă, în pijamale, în noaptea de Revelion, chiar de mama ei, barman, care s-a întors beată de la locul de muncă, scrie presa italiană.

Potrivit secoloditalia.it, o româncă de 43 de ani, barman de profesie, și-a dat afară din casă fiica adolescentă în noaptea de Revelion, după ce s-a întors beată de la locul de muncă.

Articolul continua dupa recomandari

Incidentul s-a petrecut la Bojano, în provincia Campobasso, unde minora a fost găsită plimbându-se speriată pe străzi, îmbrăcată doar în pijamale și bătută.

Fata era lovită la față și la un picior și a fost transportată la spital de o echipă de carabinieri. Ea a povestit că mama ei a venit beată de la muncă și a dat-o afară din casă, spunându-i să nu se mai întoarcă niciodată.

Femeia de 43 de ani a fost arestată, iar minora a fost încredințată spre grijă unei alte familii.