O tânără de 35 de ani, care lucra ca îngrijitoare în Italia, a murit din cauza necunoscute, în urma decesul acesteia doi medici fiid anchetați.

Potrivit presei italiene, Ionica Grigoraș, care locuia în Salve, provincia Lecce,  s-a simțit rău joi după-amiază în timp ce era la piață.

Articolul continua dupa recomandari

Ulterior, ea a fost transportată cu ambulanța la spitalul din Tricase. Acolo a fost supusă unei serii de verificări, iar medicul de gardă a trimis-o acasă după ce i-a prescris doar un tratament antibiotic.

În dimineața următoare, tânăra femeie s-a simțit în continuare rău și a mers la medicul de familie care, după vizită, a asigurat-o că nu suferă de nimic grav, spunându-i să continue tratamentul cu antibiotice.

Întoarsă acasă, femeia a decedat spre seară, după ce i-a rugat pe cei cu care era în casă să o ajute să meargă la baie.

Acum, cei doi medici, cel de la spitalul din Tricase și medicul de familie sunt anchetați, fiind acuzați că au tratat cu superficialitate pacienta.

Cauza decesului urmează să fie stabilită de medicul legist.