Avem în exclusivitate mărturia românului care a supravieţuit ca prin miracol dezastrului din Grecia, dar şi-a pierdut soţia şi copilul după ce furtuna a distrus terasa pe care se aflau. Marius le-a povestit anchetatorilor cum a încercat disperat să-şi salveze familia. Sâmbătă, bărbatul a plecat singur spre casă cu o ambulanţă privată din România. A fost martorul scenelor dramatice reporterul Observator Oana Iancu care este în Halkidiki şi asistă în continuare la eforturile pe care le fac acolo autorităţile pentru a readuce liniştea în sufletele turiştilor şi localnicilor.

Cu capul plecat şi rănit la un picior, Marius păşeşte apăsat pe holurile spitalului din Polygzros, localitate aflată la câţiva kilometri de locul unde a avut loc tragedia. Până acum câteva zile, bărbatul se bucura de viaţă şi de vacanţă cu familia. Acum a rămas singur.

Articolul continua dupa recomandari

Soţia şi unicul lor fiu de 8 ani au murit în furtuna care a mărturat din senin penisnsula Halkidiki. Cu lacrimi în ochi le-a povestit poliţiştilor momentele dramatice pe care le-a trăit.

” Am văzut-o pe soţie cu faţa în jos. Am auzit copilul strigând după ajutor. Am rupt bucăţi din acoperişul căzut şi am găsit copilul. Era decedată, dar mi-au spus că e bine. Copilul era încă în viaţă la spital”, a spus românul.

Bărbatul s-a trezit în întuneric sub un maldăr de dărâmături, după ce acoperişul terasei pe care erau a căzut peste ei. Surse din anchetă spun că şi-a văzut soţia rănită şi şi-a auzit fiul care striga după ajutor. Disperat, şi-a chemat prietenii şi l-au căutat cu lanternele telefoanelor mobile. L-au găsit şi au rupt bucăţi din acoperişul de tablă pentru a-l putea scoate. Cât timp martorii l-au resuscitat, Marius s-a întors după soţie. Deşi era decedată, i s-a spus ca este bine.

Câteva ore mai târziu, pe patul de spital, Marius a aflat că soţia şi fiul său s-au stins.

Sâmbătă, bărbatul a plecat spre ţară într-o salvare privată venită din România cu puţin timp înainte de orele prânzului. A plecat pentru a se ocupa de funeralii.

Furtuna a lăsat urme adânci în sufletul grecilor şi al turiştilor care merg an de an în Halkidiki.

”A fost o furtună foarte mare. Am fost şocaţi. Şi am aflat că cineva a murit aici după ce acoperişul s-a prăbuşit”, spune un localnic.

Fenomenul extrem care a lovit Grecia i-a uimit până şi pe meteorologi. Sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe a emis o nouă avertizare de călătorie pentru următoarele două zile. Ploi torenţiale, furtuni şi vânt în rafale ar putea lovi din nou Halkidiki dar şi insula Kefalonia şi centrul ţării.