Constantin, un român de 27 de ani plecat în Anglia, riscă ani grei de închisoare după ce a fost prins la furat de haine într-un centru comercial.

Românul s-a stabilit în Sheffield, dar obişnuia să dea loviturile la distanţă mare de oraşul respectiv, tocmai pentru a pune în dificultate autorităţile engleze.

Articolul continua dupa recomandari

Conform Examiner Live, în cele din urmă, românul a fost prins şi a ajuns în faţa magistraţilor, unde a recunoscut trei infracţiuni de furt.

Totuşi, autorităţile locale sunt convinse că românul a dat mai multe lovituri încă din iunie anul trecut şi obişnuia să fure haine de firmă.

Chestionat în legătură cu ce are de spus în favoarea sa, Constantin a precizat că a comis furturile pentru că are de achitat o datorie mare pe care a făcut-o pentru a ajunge la muncă în Anglia.

Magistraţii urmează să decidă pedeapsa care se impune în cazul lui Constantin.