Un român de 33 de ani a murit în Italia, într-o urmărire cu poliţia. Tânărul a furat o maşină în Roma şi cu agenţii pe urmele sale, a abandonat automobilul, dar a alunecat şi s-a lovit la cap. Rana a fost fatală.

Incidentul s-a consumat marţi dimineaţă în cartierul Magliana din Roma. Românul a furat un Volkswagen SUV, dar a fost interceptat de poliţişti cu ajutorul de unei firme de securitate după semnalul GPS, în zona Parcului de Medici.

Articolul continua dupa recomandari

Tânărul de 33 de ani a fost urmărit timp de câteva minute pe străzi. Potrivit ziarului Corriere della Serra, el a pierdut la un moment dat controlul şi a lovit maşina. A abadonat automobilul şi a fugit.

Urmărirea a continuat pe jos. Tânărul a alunecat însă şi s-a izbit cu capul de zid, rănindu-se foarte grav. Poliţiştii au încercat să-i acorde primul ajutor şi au chemat ambulanţa. La sosirea medicilor însă, românul deja murise.

Conform poliţiştilor italieni, tânărul nu avea antecedente penale. Zilele trecute, un alt român a fost urmărit de poliţie în Italia, după ce şi-a călcat soţia cu maşina, în Bari. El a fost prins şi e în arest.