Florin, un român de 50 de ani, a murit pe patul unui spital din Treviso, la patru luni după ce a leşinat la locul de muncă, însă medicii l-au declarat apt pentru continuarea activităţii.

Florin lucra în agricultură însă, în urmă cu patru luni, a leşinat în faţa colegilor săi de muncă.

Articolul continua dupa recomandari

La patru luni după ce a leşinat la locul de muncă, românul a murit

Conform Treviso Today, dus de urgenţă la medic, românul a primit undă verde pentru a-şi continua activitatea.

Incidentul respectiv a fost pus pe seama căldurii sufocante şi a faptului că, totuşi, românul nu mai era la prima tinereţe.

Însă, după circa patru luni de la incidentul respectiv, românul a mers din nou medic, acuzând o stare de slăbiciune.

Doctorii l-au internat săptămâna trecută, iar starea lui de sănătate s-a degradat de la o zi la alta.

În cele din urmă românul a murit, iar acum procurorii din Treviso au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs întreaga poveste.

Oamenii legii vor să vadă dacă medicii care i-au dat undă verde pentru a se întoarce la muncă au greşit, dar şi dacă moartea lui Florin putea fi evitată.