Un român din Germania a fost obligat de patron să doarmă pe o bancă, într-o pădure, timp de trei săptămâni, după ce a cerut contractul de muncă.

Totul s-a întâmplat în zona oraşului Offenbach, acolo unde românul a ajuns prin intermediul unui alt român care i-a promis un loc de mncă.

Articolul continua dupa recomandari

Acesta din urmă i-a promis un salariu de 9 euro pe oră, dar şi cazare.

Totuşi, visul românului de a câştiga bani în Germania s-a năruit în momentul în care a ajuns în Offenbach, iar românul care i-a facilitat transportul şi angajarea i-a cerut 250 de euro drept comision, în fiecare lună, plus alţi 250 de euro pentru chirie.

După aproximativ o lună de muncă, timp în care a muncit câte 12-14 ore pe zi, inclusiv sâmbătă şi duminică, românul i-a cerut patronului său, un cetăţean german de etnie turcă, să îi dea contractul de muncă.

Pentru că a avut curajul să ceară aşa ceva, românul a fost dat afară din casa în care locuia cu chirie şi obligat de patron să doarmă pe o bancă dintr-o pădure, în condiţiile în care temperaturile erau aproape de limita îngheţului.

Potrivit stiridiaspora.ro, un alt român, membru al unei asociaţii care apără drepturile românilor care lucrează în Germania şi Austria, a aflat de situaţia bărbatului obligat să doarmă în frig.

Acesta a cerut ajutorul Poliţiei, însă a fost refuzat, recomandarea germanilor fiind ca românul să se întoarcă acasă.

Cu ajutorul unor şoferi români, care fac curse regulate între Germania şi România, românul s-a întors gratis acasă.