Constantin M., un român de 30 de ani din Zaragoza, a fost arestat de poliţişti în urmă cu câteva zile. Este acuzat că a bătut-o crunt pe fetiţa de patru ani a partenerei lui de viaţă.

Constantin trăieşte de ceva timp cu o spanioloaică, Elena Y. L, în vârstă de 35 de ani, dar în urmă cu câteva zile ambii au fost arestaţi de forţele de ordine.

Articolul continua dupa recomandari

Românul din Zaragoza a bătut-o pe fetiţa partenerei lui de viaţă

Conform El Mundo Online, au solicitat intervenţia medicilor pentru că fetiţa femeii ar fi căzut în cadă. Ajunşi la faţa locului, doctorii au intrat la bănuieli şi i-au dat imediat pe cei doi pe mâna poliţiei.

Sursa amintită precizează că medicii, când au ajuns la faţa locului, au fost martorii unor scene de coşmar.

Fetiţa era plină de vânătăi în special la nivelul capului şi doctorii s-au temut că ea s-ar afla chiar în moarte cerebrală.

Vecinii susţin că de la Elena şi Constantin din apartament se auzeau în mod constant zgomote, ţipete şi urlete.

De altfel, iberica a mai avut doi copii, dar a pierdut custodia asupra lor în 2010.