Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de sâmbătă de la ora 23,00 şi până duminică la ora 23,00, respectiv de luni până marţi în acelaşi interval orar, au anunţat autorităţile ungare. Prelungirea interdicţiei care se aplică în mod obişnuit în weekend este legată de celebrarea Zilei Internaţionale a Muncii.

Poliţia de Frontieră Arad a anunţat, printr-un comunicat de presă, că începând de sâmbătă, de la ora 23,00 şi până duminică, la ora 23,00 (ora României), dar şi începând de luni, de la ora 23.00 şi până marţi, la ora 23.00, camioanele cu o capacitate de peste 7,5 tone nu vor putea trece frontiera în Ungaria. În intervale menţionate, în Ungaria vor putea intra doar automarfarele cu animale vii şi produse perisabile.

Articolul continua dupa recomandari

”Măsura este luată de către autorităţile din ţara vecină ca urmare a faptului că în această perioadă se celebrează Ziua Internaţională a Muncii. În perioada menţionată, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate (de pe teritoriul României – n.r.), până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria”, precizează Poliţia de Frontieră Arad.

Pentru cele 24 de ore în care traficul greu va fi reluat (intervalul duminică ora 23.00 –  luni ora 23.00), autorităţile române au dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea întregii capacităţi a punctelor de trecere a frontierei deschise pentru camioane.

În judeţul Arad, autorităţile se aşteaptă la formarea de coloane de camioane pe DN 7, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi pe autostrada pan-europeană, înainte de intrarea în PTF Nădlac II. Astfel, la ridicarea restricţiilor, autorităţile recomandă să fie folosite şi alte vămi.

Ungaria interzice intrarea în ţară a vehiculelor de mare tonaj de sâmbătă, de la ora 23.00 şi până duminică, la ora 23.00 şi în zilele libere legal.