Regizorul Roman Polanski şi actorul Bill Cosby au fost daţi afară din Academia de film americană, a anunţat comitetul guvernatorilor într-un comunicat de presă.

Academia a anunţat că guvernatorii au votat eliminarea celor doi cineaşti din organizaţie „în acord cu standardele de comportament” pe care organismul le are. Comitetul a continuat „să încurajeze standardele etice care cer membrilor să susţină valorile Academiei privind respectul pentru demnitatea umană”, citează The Guardian.

Articolul continua dupa recomandari

Ştirea vine după ce Cosby a fost condamnat săptămâna trecută pentru că a drogat şi agresat sexual o fostă jucătoare de baschet, Andrea Constand. Numele lui a fost înlăturat şi din Academia americană de televiziune, cea care acordă premiile Emmy, şi actorul şi-a pierdut şi diploma onorifică primită din partea Universităţii Yale. Bill Cosby aşteaptă sentinţa.

Roman Polanski, care a câştigat un Oscar în 2003 pentru regia filmului „The Pianist”, a fost în autoexil încă din 1978, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o adolescentă în vârstă de 13 ani. Deşi nu mai este acum membru al Academiei, trofeul îl poate păstra.

În octombrie 2017, producătorul Harvey Weinstein a devenit al doilea cineast care a fost dat afară din Academie. Înainte de el, actorul Carmine Caridi, cunoscut pentru rolul din „The Godfather”, a fost eliminat pentru că a distribuit o copie a unui film aflat sub incidenţa drepturilor de autor unui prieten, care l-a publicat online