Raportul privind Brexit al Guvernului Marii Britanii conţine o serie de prevederi care permit libertatea de mişcare a cetăţenilor UE. E vorba atât despre europenii care vin ca turişti, dar şi pentru studenţi şi muncitori.

Potrivit raportului Brexit al Guvernului britanic, companiile îşi vor putea muta "oamenii talentaţi" din Marea Britanie în Uniunea Europeană şi viceversa, după ieşirea din UE.

Articolul continua dupa recomandari

În documentul publicat joi este precizat şi că Guvernul britanic este dispus să le permită cetăţenilor UE să călătorească fără viză în scopuri turistice sau pentru a munci temporară, iar tinerii europeni vor putea studia în Marea Britanie. 

Deşi în raportul Brexit este precizat că este probabil ca perioada de libertate de mişcare să se încheie la sfârşitul perioadei de tranziţie, în decembrie 2020, raportul precizează că va fi necesar să se recunoască "relaţia deosebită şi legăturile strânse dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie". 

Publicarea raportului a fost întâmpinată de scene haotice în Camera Comunelor a Parlamentului britanic, atunci când parlamentarii nu au putut avea acces la copii ale documentului. Procedurile au fost suspendate pentru cinci minute, pentru ca fiecare parlamentar să poată avea o copie a documentului.

Raportul precizează că "viitorul parteneriat economic al Marii Britanii ar trebui să furnizeze aranjamente reciproce, consistente cu încheierea libertăţii de mişcare", inclusiv măsuri care "să susţină companiile să furnizeze servicii şi să îşi transporte angajaţii talentaţi". Nu au fost oferite mai multe detalii privind modul în care ar funcţiona aranjamentele după Brexit, dar un nou raport va fi publicat în toamnă. Oficialii au indicat că limita imigraţiei va rămâne la 100.000 pe an după Brexit. 

Raportul este similar cu planul făcut public de Theresa May la întâlnirea sa cu miniştrii de la Chequers şi care a dus la demisiile lui David Davis, ministrul pentru Brexit şi Boris Johnson, ministrul de Externe, cei doi considerând că Regatul Unit cedează prea mult. În raport se propune ca Marea Britanie să fie de acord cu un "regulament comun" privind standardele pentru alimente şi bunuri după Brexit şi "un acord privind taxele vamale", în care Marea Britanie ar colecta atât taxele britanice cât şi pe cele ale UE pentru bunurile care intră în Regatul Unit.

Sursa: News.ro