Au apărut primele imagini cu tânărul arestat de poliție, după moartea lui Tudor Simionov, românul ucis la Londra în timp ce asigura paza la o petrecere exclusivistă organizată de Revelion într-o reședință de lux din Park Lane, scrie Daily Mail.

Poliția Metropolitană a anunțat că un tânăr de 26 de ani a fost arestat, fiind suspectat că l-a înjunghiat mortal pe român.

Articolul continua dupa recomandari

Poliția crede că martorii prezenți la incidentul petrecut în fața reședinței din Park Lane dețin imagini din timpul tragediei și cere acestora să se prezinte la poliție, pentru a ajuta ancheta deschisă în acest caz.

“Acest atac șocant s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea altor trei persoane, doi paznici și o femeie care i-a ajutat să închidă ușă. Echipa mea a vorbit cu numeroși martori, însă mai trebuie identificați și alții. Credem că unii martori au plecat de la locul incidentului, neștiind cât de grav este. Acum, după moartea lui Tudor Simionov și rănirea altor trei persoane, martorii trebuie să ne ajute cu declarații”, a declarat inspectorul de poliție Andy Partridge.

Alte imagini din timpul bătăii au fost publicate de presa engleză. Într-un scurt video se vede cum cei din clădirea atacată reușesc să-i îndepărteze pe indivizii violenți, unul dintre aceștia fiind lovit cu un obiect voluminos.

Atacul a avut loc la o petrecere cu temă sexuală

Publicația Mirror a scris, joi, că românul fusese angajat în acea noapte pentru a proteja prinți arabi și multimilionari ce participau la o petrecere VIP "sălbatică", în care "totul era permis".

Potrivit mirror.co.uk, bodyguardul Tudor Simionov, 33 de ani, încerca să oprească un grup de 10 indivizi să pătrundă în locația de lux deținută de "un om de afaceri bogat" în care se desfășura o petrecere VIP cu tematică sexuală.

Sursa citată scrie că la petrecerea privată participau prinți arabi și multimilionari ce plătiseră între 1500 și 2000 de lire sterline pentru a-și rezerva o masă.

Fountain House din Park Lake, unde a avut loc tragedia, este cunoscută ca fiind una dintre cele mai scumpe case de închiriat, cu un cost de 5000 de lire sterline pe săptămână.

Imagini din casa unde a fost ucis romanul Tudor Simionov, la LondraVezi 3 imagini în Galerie

Potrivit Daily Mail, casa ar fi fost cunoscută în trecut ca un loc de petreceri pentru swingeri.

Casa oferă o panoramă spre Hyde Park, are podele de sticlă și dispune de concierge 24 de ore din 24.

Imagini din casa unde a fost ucis romanul Tudor Simionov, la LondraVezi 3 imagini în Galerie