Casa de modă Chanel a prezentat prima colecţie creată în exclusivitate de succesoarea celebrului Karl Lagerfeld care a murit în luna februarie. Noul designer nu s-a îndepărtat, însă, prea mult de stilul celui supranumit "Kaiserul modei". A adus pe podium costume în culori pastelate, sacouri negre şi rochii înflorate. I-a călcat pe urme lui Lagerfeld şi la capitolul locaţie şi decor. Show-ul a fost inspirat de călătoriile cu trenul din trecut.

Unul dintre obiectivele turistice cele mai cunoscute ale Parisului, muzeul Grand Palais a fost transformat, pentru prezentarea Chanel, într-o gară. Iar colecţia a fost în ton cu decorul. Create pentru femeia sofisticată, care călătoreşte cu stil, ţinutele au combinat accentele clasice cu cele moderne.

Articolul continua dupa recomandari

Un personaj misterios, dar suficient de talentat cât să devină mâna dreaptă a lui Karl Lagerfeld, franţuzoaica Virginie Viard a continuat stilul prezentărilor grandioase ale legendarulu designer.

De la început şi până la final, show-ul a fost un omagiu adus lui Karl Lagerfeld, care şi-a petrecut peste trei decenii alături de Chanel. Locul prezentării a fost ales în trecut şi de designerul german. Iar gulerele înalte şi fundele supradimensionate au amintit de acelaşi geniu excentric al modei.