Un băieţel în vârstă de nouă ani, bolnav de cancer, care a murit în Ajunul Crăciunului, a impresionat o lume întreagă după ce şi-a ţinut în braţe surioara, la naştere, şi apoi le-a spus părinţilor că 'este timpul să se ducă'.

Bailey Cooper, băieţelul de nouă ani, din Marea Britanie, bolnav de limfomul non-hodgkin (o formă agresivă de cancer), s-a stins din viaţă în Ajunul Crăciunului, la scurt timp după ce mama sa a adus-o pe lume pe surioara lui.

Articolul continua dupa recomandari

Copilul şi-a ţinut în braţe sora, căreia i-a şi dat numele Millie, iar apoi s-a întors către părinţi şi le-a spus: 'Este timpul să mă duc. Voi fi îngerul ei păzitor'.

Bailey a fost diagnosticat cu cancer la sfârşitul anului 2017, iar medicii i-au anunţat părinţii că mai are de trăit câteva săptămâni.

Totuşi, băieţelul de nouă ani le-a promit părinţilor că va trăi să îşi cunoască surioara, notează The Sun.

Băieţelul bolnav de cancer a murit în Ajunul Crăciunului după ce şi-a ţinut surioara în braţeVezi 2 imagini în Galerie

În ciuda prognosticului pus de medici, Bailey a trăit până pe 24 decembrie 2018 şi s-a stins din viaţă înconjurat de familie şi prieteni care i-au citit poveşti.

Înainte de a se stinge, băieţelul a asistat la naşterea surioarei sale pe care a strâns-o în braţe pentru ultima dată şi căreia i-a promis că va o va proteja din cer.