Gruparea teroristă Stat Islamic a declanşat deja un val de teroare în Europa şi Statele Unite, ucigând mii de oameni în urma unor atentate sângeroase. Pericolul terorismului pare să planeze pe viitor şi asupra unor ţări precum Brazilia, după ce cu numai câteva săptămâni înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, ce vor avea loc la Rio de Janeiro, o grupare jihadistă braziliană a jurat credinţă ISIS.

Potrivit centrului de monitorizare a activităţii extremiste online, SITE, gruparea Ansar al-Khilafah din Brazilia a publicat un mesaj în care îşi exprimă susţinerea pentru liderul ISIS Abu Bakr al-Baghdadi.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit analiştilor, aceasta este prima afiliere a unei grupări din America de Sud faţă de ISIS.

În acelaşi context, la începutul săptămânii, Centrul Antiterorism din Brazilia (CIANT) a anunţat că i-a recomandat Comitetului de Organizare de la Rio să respingă cererile de acreditare pentru Jocurile Olimpice în cazul a 11.000 de persoane, dintre care patru au legături dovedite cu terorismul.

CIANT, care analizează toate cererile de acreditare, a descoperit că din totalul solicitanţilor 40 de persoane sunt monitorizate de serviciile de informaţii, iar patru au legături cu terorismul. Naţionalităţile şi numele persoanelor în cauză nu au fost date publicităţii.

Centrul Antiterorism a mai descoperit că pe numele a 61 dintre brazilienii care voiau acreditări există mandate de arestare pentru diverse infracţiuni.

Numărul total al solicitărilor de acreditare pentru JO de la Rio a fost de aproximativ 460.000. În urmă cu doi ani, pentru Cupa Mondială din Brazilia s-au solicitat 350.000 de acreditări.

Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro se vor desfăşura în perioada 5-21 august.

Peste 500.000 de turişti urmează să ajungă în Brazilia pentru Jocurile Olimpice, pentru care sunt puse în vânzare 7,5 milioane de bilete.

Măsurile de securitate de la principalele aeroporturi din ţară au fost sporite după atacul de joi, de la Nisa, ceea ce a provocat haos, iar pasagerii au fost nevoiţi să stea la cozi atât de lungi încât zeci dintre ei au pierdut zborurile.