Perspective tot mai bune pentru relaţiile diplomatice dintre Turcia şi Statele Unite. Pastorul american Andrew Brunson a fost în cele din urmă eliberat de autorităţile de la Ankara, gest care ar putea deschide calea dialogului între cele două puteri şi ar putea da un semnal pentru ieşirea din criza economică provocată de sancţiunile americane. Donald Trump susţine că nu a fost vorba de o înţelegere în acest sens, iar decizia a fost luată de parte turcă.

Instanţa care îl condamnase pe pastorul neoprotestant Andrew Brunson la trei ani şi o lună de închisoare pentru colaborare cu o "organizaţie teroristă" în complotul militar din 2016, a dispus ca acesta să nu mai stea închis după gratii. Pastorul a primit libertatea de a părăsi Turcia şi se va îndrepta spre Germania, pentru o vizită medicală, după care va ajunge în Statele Unite.

Articolul continua dupa recomandari

Brunson, care a locuit în Turcia peste 20 de ani, a fost asalat pe aeroportul din Izmir de jurnalişti, însă a refuzat să comenteze pe marginea subiectului.

După ce catalogase arestul pastorului drept o "ruşine", Donald Trump a salutat decizia de acum a instanţei. El a precizat că îl aşteaptă pe Brunson în Biroul Oval şi că autorităţile americane nu au purtat o negociere pentru acest demers cu cele turce.

Refuzul de a-l elibera pe pastorul american până acum a dus la o răcire a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. SUA a impus sancţiuni împotriva a doi miniştri turci şi noi tarife la comerţul cu oţel şi aluminiu, măsuri economice care au prăbuşit lira turcească în ulimele luni.