Salvarea celor 12 copii şi a antrenorului lor de fotbal din peştera Tham Luang, în nordul Thailandei, va fi adaptată pentru marile ecrane de Pure Flix Entertainment, companie care a produs filmele francizei „God's Not Dead”.

Echipa de fotbal formată din copii cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani şi antrenorul acesteia au fost daţi dispăruţi pe 23 iunie, când nu s-au mai întors dintr-o excursie de după antrenament. Ei au intrat în peşteră şi au rămas blocaţi după ce o ploaie torenţială a blocat tunelurile de ieşire.

Articolul continua dupa recomandari

Toţi au fost salvaţi într-o operaţiune care a durat câteva zile, ultimul grup fiind scos din peşteră marţi seară.

Michael Scott, CEO şi confondator al Pure Flix, s-a aflat la faţa locului timp de mai multe zile, el locuind în Thailanda.

„Curajul la care am asistat este o sursă incredibilă de inspiraţie, aşadar, da, acesta va fi un film pentru noi”, a declarat el pentru The Hollywood Reporter. „Nu trebuie să facem un film creştin, ci doar unul inspiraţional”, a adăugat el despre lungmetrajul care va fi lansat, cel mai probabil, sub egida Pinnacle Peak a Pure Flix.

Scott a mai spus că a vorbit cu unii dintre cei 90 de scafandri care au participat la operaţiunea de salvare şi cu câţiva membri ai familiilor celor prinşi în peşteră.

Producătorul a spus că, în următoarele săptămâni, va aduna scenarişti şi că filmul va fi coprodus de Adam Smith de la Kaos Entertainment.

Pelicula va beneficia de un buget de 30 - 60 de milioane de dolari, mai mare decât majoritatea filmelor realizate de Pure Flix şi Pinnacle.

În perioada 2008 - 2011, Scott a filmat cinci producţii în Thailanda, iar acum plănuieşte să filmeze şi această peliculă aici.

El a mărturisit că povestea a devenit una personală după ce sergentul Saman Kunan a murit vineri în operaţiunea de salvare, iar acesta a fost prieten al soţiei lui Scott.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook