De mai bine de 30 de ani locuiește singur pe Insula Budelli, la nord-est de Sardinia. Mauro Morandi, un fost profesor de 81 de ani, știe foarte bine ce înseamnă izolarea pe care restul Italiei o experimentează în aceste zile din cauza Covid-19. ”Nu mi-e frică de coronavirus”, spune pustnicul.

Mauro Morandi a aflat accidental de Insula Budelli, când a vrut să navigheze din Italia până în Polinezia. I-au plăcut atât de mult apa limpede, nisipul fin și apusurile spectaculoase, încât a decis să trăiască acolo.

Articolul continua dupa recomandari

”Vreau să rămân”

De trei decenii locuiește izolat pe insulă și i se spune Robinson Crusoe al Italiei, un supranume cu care el nu e de acord.

”Crusoe a vrut să se întoarcă. Eu vreau să rămân”, spune bătrânul.

Mauro Morandi doarme într-un adăpost din piatră pe care el l-a construit. Se bucură în fiecare zi de peisajul spectaculos al insulei. Zilele trecute, a fost vizitat de reporterii CNN, care i-au luat un interviu.

”Mă plictisesc, așa că îmi omor timpul făcând fotografii cu plajele, cu fauna și peisajele și le postez pe Instagram și social media”, explică italianul.

”Nu mi-e frică de coronavirus”

Deși trăiește izolat, octogenarul e în continuu informat de ceea ce se întâmplă în Italia și în lume, prin smarphone-ul său. Este astfel la curent cu evoluțiile provocate de pandemia de coronavirus și de situația foarte gravă din Italia. Pe insula sa însă situația e diferită. Pentru el, este ”cel mai sigur loc de pe Pământ”.

”Sunt bine. Nu mi-e frică de coronavirus, mă simt protejat aici. Nu sunt riscuri”, declară Mauro Morandi.

Fostul profesor se teme în schimb pentru familia sa, care locuiește în nordul Italiei, la Modena, într-una dintre cele mai afectate zone de coronavirus.

”Ei se confruntă cu vremuri grele”, a spus octogenarul pentru CNN.

Sfaturi pentru izolare

La rândul său, Morandi mărturisește că are și el unele probleme în urma epidemiei de coronavirus. Cei care îl aprovizionează cu hrană din peninsulă ajung mai greu, în urma restricțiilor impuse de guvern. Iar puținii turiști care mai vizitau insula au încetat să mai vină.

Bătrânul are și un sfat pentru cei care stau la izolare în locuințe din cauza coronavirusului. Le vorbește din propria experiență și le spune că ar trebui să privească izolarea ca pe o oportunitate de a reflecta și a-și găsi liniștea interioară.

”Îmi petrec fiecare iarnă închis în casă, timp de câteva luni foarte rar pot ieși pe insulă și, în schimb, îmi petrec timpul în verandă, pe canapea. Așa că, pe naiba, oamenii nu pot sta acasă preț de două săptămâni? E absurd!”

În Italia, conform bilanțului furnizat pe 22 martie, s-au înregistrat peste 5400 de decese și peste 59 de mii de cazuri de coronavirus, de la debutul epidemiei.