O tânără care a suferit un atac de cord la sala de fitness a fost salvată în ultima clipă de mai mulţi colegi care se aflau în incintă şi au acţionat imediat pentru a o ajuta. 

Emily Counter, în vârstă de 21 de ani lucra la un aparat de forţă în sala de fitness Anytime Fitness Noosa, în Australia, când a avut o criză convulsivă şi a intrat în stop cardiac. 

Articolul continua dupa recomandari

Proprietarul sălii, Aaron Petterson şi un alt tânăr care era de faţă i-au salvat viaţa cu ajutorul unui defribilator. 

“Unul dintre membri a alergat la mine spunându-mi: Ceva s-a întâmplat cu o fată! Emily stătea întinsă pe jos, nu răspundea!" A spus Petterson. 

Omul a povestit că a intrat în panică în momentul în care a văzut că faţa ei devenise albastră.
Atât dl Petterson, cât și dl Duffy au folosit apoi defibrilatorul și au efectuat primele manevre de ajutor pentru a o readuce la viaţă pe Emily. 

Ea a fost dusă apoi la spitalul Nooza, unde a stat în comă trei zile.

După teste suplimentare, doamna Counter a fost diagnosticată cu sindromul Bland-White-Garland (BWGS), o formă rară de boală de inimă care, dacă nu este tratată, poate fi fatală, în special la copii.

“Aveam dureri de inimă şi nu puteam să respir când alergam, mi s-a mai întâmplat în trecut, dar credeam că nu făceam destul sport” a povestit ulterior tânăra. 

Patru luni de recuperare au urmat pentru tânără, iar acum îşi doreşte să ajute la obţinerea de defribilatoare în toate sălile de gimnastică, pentru că, spune ea, dacă nu ar fi existat acel aparat, ea nu ar fi supravieţuit în acea zi, conform Mirror