Cel mai vizitat monument al Europei, Catedrala Notre Dame, a ars sub ochii întregii lumi.  Monumentul, simbol al lumii creştine, a fost înghiţit de flăcări în prima zi din Săptămâna Mare. Tot acoperişul bijuteriei gotice a fost distrus. Turla de aproape o sută de metri s-a prăbuşit în timp ce milioane de oameni urmăreau în direct, la televizor sau pe internet, lupta pompierilor cu focul. În stradă, francezii au oferit o lecţie de solidaritate lumii. Ei s-au rugat în tăcere, au cântat imnuri şi i-au încurajat pe salvatori. Lupta cu flăcările a durat 16 ore. Catedrala a ars, dar a rămas în picioare. Crucea şi altarul sunt intacte.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Vom reconstrui această catedrală împreună

Articolul continua dupa recomandari

Infernul s-a dezlănţuit în capitala Franţei sub privirile încremenite ale turiştilor şi parizienilor.

Un fum gros a început să iasă din Catedrala Notre Dame, un loc cu o istorie de nouă secole pe unde au trecut de-a lungul timpului regi, împăraţi, credincioşi sau atei.

Nu erau vizitatori în Catedrala Notre Dame

Era ora 18.50 la Paris şi, din fericire, în clădirea plină de obicei de oameni nu mai era nimeni.

Programul de vizitare se încheiase cu puţin timp înainte pentru că monumentul era în plin proces de restaurare. 

În câteva minute, flăcări uriaşe s-au întins pe cerul Parisului. Şocaţi oamenii au filmat dezastrul cu lacrimi în ochi.

Unul dintre românii prezenţi la faţa locului a precizat că "suntem plini de cenuşă la mai puţin de 200 de metri de catedrala Notre-Dame. Efectivele de Poliţie sunt din ce în ce mai puternice". 

Patrick Chauvet, arhiepiscopul Catedralei Notre Dame: Este o săptămâna importantă pentru noi si mă întreb: "Doamne, de ce?" Cred că voi primi un răspuns când voi ajunge în Rai 

S-a folosit un robot rezistent la temperaturi ridicate

Peste 400 de pompieri au fost trimişi să lupte cu flăcările. Un lanţ imens de salvatori s-a întins din cheiul Senei şi până la catedrală.

Misiunea lor a fost şi mai dificilă pentru că zona era foarte aglomerată la acea oră. Pompierii au avut ca deschizător de drumuri un robot care rezistă la temperaturi uriaşe, 600 de grade.

 Chiar şi aşa, tragedia de care se temea toată lumea s-a întâmplat. Turla catedralei în formă de săgeată a căzut mistuită de foc

Focul ar fi pornit undeva în pod şi a cuprins imediat acoperişul din lemn situat la aproximativ 45 de metri înălţime de sol.

Turla de 250 de tone de plumb s-a topit în câteva secunde

Flăcările s-au extins cu o viteză uluitoare. Au cuprins imediat turla catedralei, înaltă de 96 de metri, care ulterior, s-a prăbuşit.

Ca să înţelegeţi cât de mare a fost amploarea incendiului, imaginaţi-vă că turla era construită din o mie de arbori, purta şi numele de "pădure" de altfel, şi 250 de tone de plumb, care s-au topit în câteva secunde.

Şi în interior, distrugerile au fost masive. O parte din boltă a fost străpunsă chiar în dreptul locului unde a căzut turla. 

Cu toate acestea, altarul şi crucea au rămas întregi. Echipele de urgenţă au reuşit să salveze o comoară din catredrală, coroana de spini purtată de Iisus înainte de crucificare. 

Catedrala Notre Dame, reconstruită într-un interval de zeci de ani

Preşedintele Franţei a mers la locul dezastrului şi, vizibil emoţionat, le-a făcut oamenilor o promisiune.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Ceea ce era mai rău a fost evitat. Faţada şi cele două turle nu s-au prăbuşit. Vom reconstrui această catedrală, împreună. Este parte a destinului francez şi proiectul nostru pentru anii care vin

Incendiul a fost stins în totalitate abia dimineaţă. O noapte întreagă, turiştii şi parizienii s-au rugat în cor şi au cântat imnuri religioase.

Şi totuşi, de ce a izbucnit incendiul? Deocamdată, prima pistă a anchetatorilor este că focul a pornit accidental.

Catedrala Notre-Dame era înconjurată de schele pentru reconsturcţie iar mare parte din ele erau din lemn.

Perimetrul Notre Dame rămâne închis

În timpul operaţiunii de stingere a flăcărilor, au apărut şi primele controverse. Preşedintele american, Donald Trump, le-a sugerat francezilor să folosească cisterne cu apă din aer, dar misiunea ar fi fost mult prea periculoasă.

Exista riscul ca tonele de apă să prăbuşeacă întreaga clădire.  Anchetatorii continuă să caute indicii.

Tot perimetrul Notre Dame este închis. Nimeni nu are acces. Nici măcar proprietarii şi locatarii care stau în insula Saint-Louis nu pot să intre în apartamentele lor şi încă nu se ştie până când va fi această interdicţie.

Oficialii francezi dau asigurări că structura de rezistenţă a clădirii monument nu a fost afectată, dar specialiştii consideră că reconstrucţia va dura decenii.