Un basarabean de 33 de ani a fost reţinut la Puigcerda, în Spania, în legătură cu uciderea unui muncitor român.

Cei doi se cunoşteau, lucrau împreună în construcţii, iar basarabeanul l-ar fi ucis în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce au petrecut în mai multe localuri din oraş, împreună cu alţi colegi de la muncă.

Articolul continua dupa recomandari

Basarabeanul l-ar fi ucis pe muncitorul român din cauza banilor

Conform La Vanguardia, totul ar fi plecat de la bani, românul lăudându-se în faţa colegilor săi că a obţinut o sumă importantă de bani, respectiv 3.000 de euro.

Ancheta a scos la iveală faptul că basarabeanul l-a condus pe român acasă şi, profitând că acesta închiriase o locuinţă într-o zonă mai retrasă, l-a atacat şi i-a furat banii.

L-ar fi lovit de mai multe ori cu pumnii şi cu picioarele, iar apoi l-ar fi strâns de gât.

Din cauza faptului că românul nu avea vecini, victima a fost găsită într-o baltă de sânge la mai mult de 12 ore de la producerea crimei, după ce colegii de muncă au reclamat faptul că acesta nu răspunde la telefon.

Urmărind firul evenimentelor, poliţiştii spanioli şi-au dat seama imediat că atacatorul este unul dintre colegii românului şi, în cele din urmă, au decis să-l reţină pe basarabeanul de 33 de ani.

Acesta a fost ridicat dintr-un apartament din Olot, o altă localitate din Catalonia, unde basarabeanul locuise înainte de a se muta la Puigcerda.