Explozia unei conducte de benzină a avut urmări teribile în Mexic. Cel puțin 66 de oameni au murit și peste 70 au fost răniți. Alți peste 80 sunt dați dispăruți după deflagrația, provocată, cel mai probabil, de hoți.

Explozia de la conducta de benzină s-a produs în centrul Mexicului, în apropiere de orașul Tlahuelilpan.

Articolul continua dupa recomandari

Autoritățile mexicane bănuiesc că hoții au găurit conducta, pentru a fura benzină. Ulterior, de incident au aflat și localnicii, care s-au dus la rândul lor să ia ilegal combustibil.

Astfel, potrivit martorilor, sute de oameni furau în acel moment benzină din conductă. A urmat o explozie devastatoare, surprinsă de cameramanii amator.

Anchetatorii spun că sunt 66 de morți și peste 70 de răniți, iar alte 80 de persoane sunt date dispărute. Bilanțul tragediei e așteptat să crească, spun autoritățile mexicane.