Momentul exploziei unui TIR încărcat cu oxigen la Bologna a fost surprins de un şofer aflat la câteva sute de metri distanţă.

Imaginile deflagraţiei arată dimensiunea tragediei care a luat până în prezent mai multe vieţi şi a rănit peste 60 de oameni.

Articolul continua dupa recomandari

Totul s-a întâmplat, astăzi, pe autostrada care se află în apropierea aeroportului din Bologna.

Un TIR care transporta mai multe maşini s-a ciocnit violent cu o autocisternă încărcată cu oxigen.

În urma impactului, cele două TIR-uri au fost cuprinse de flăcări.

Aflat la câteva sute de metri depărtare de locul accidentului, un şofer a filmat cu telefonul mobil intervenţia poliţiştilor şi a pompierilor.

La un moment dat, autocisterna cu oxigen a explodat, iar pe imagini se poate observa cum mai mulţi pompieri şi poliţişti care se aflau în apropiere şi încercau să stingă flăcările, au fost înghiţiţi de flăcări.

Bilanţul prezentat de autorităţile italiene la ora 18.00 (n.r. ora României) arată că cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi 60 au fost răniţi.

Potrivit Ministerului de Externe al României, niciun român nu a fost rănit în urma teribilului accident de la Bologna.