Timi Bács este unul dintre românii aflați în Copenhaga care nu a reuşit să voteze la alegerile europarlamentare. Strigătul unei fete de 18 ani care a încercat, fără succes,să voteze prima oară de când a împlinit 18 de ani a devenit viral pe Facebook.

O adolescentă româncă din Copenhaga a transmis un mesaj dezarmant de sincer, la câteva ore după ce sistemul electronic de verificare a identității s-a închis automat, la ora 21.30, în secția de vot rămânând zeci de oameni care nu au reușit să-și mai exprime votul.

Articolul continua dupa recomandari

Fata, care abia a împlinit 18 ani şi care a vrut să voteze pentru prima prima oară nu s-a ales decât cu o dezamăgire cruntă după zece ore de stat la coadă, în ploaie.

"Azi, pentru prima oara de cand am implinit 18 de ani, am avut sansa sa votez. Am stat la coada 10 ore (din care 9 in ploaie) cu alti sute de oameni la ambasada din Copenhaga. Pe la 20.30 oamenii au inceput sa se agite, sfarsitul cozii fiind mai departe decat punctul unde ne-am pus noi la 12, ca nu o sa apuce multimea sa voteze. Cu putin dupa, a iesit ambasadorul, explicand ca vor deschide curtea din spate, unde daca se muta oamenii pana in ora 21 vor putea vota, caci sunt in incinta ambasadei. 

Asa am si facut, iar, pentru urmatoarea ora am stat in ploaie, nu in strada, ci la iarba verde. Nici un semn din ambasada. Toata lumea fleasca, inghetata, obosita. La 21.52 cineva a spart un geam cu o piatra. 10 minute mai tarziu au lasat sa intre un grup de 3 oameni. La 22.08 ne-au spus ca sistemul a fost inchis din Bucuresti. 

La 22.10 au aparut politisti cu caini. Am crezut ca azi voi posta prima mea stampila de vot, dar numai atata pot", a scris adolescenta pe Facebook.

Mesajul ei a primit aproape două mii de like-uri şi şi a fost shere-uit de sute de oameni.

„Vreau să votez!”, strigătul românilor din ambasada României de la Copenhaga 

"Cum se poate sa stai atata timp in picioare la coada , in vant si ploaie si sa nu reusesti sa votezi ?!? Pare ireal ,dar da , dupa 8 ore de asteptare nu am mai putut sa votez. Au trimis sute de oameni acasa , dintre care unii asteptau de 10-11 ore. Bataie de joc , n-ai cum sa-i zici altfel", a transmis şi Andrei Călugăr pe Facebook.

Un alt român a scris pe reţeaua de socializare că, la ora 21.00, ambasadorul României la Copenhaga i-a primit în grădina reprezentanței pe toți cei care stăteau la coadă. 

După aproximativ 50 de minute, sistemul s-a blocat, iar toți cei aflați în ambasadă au început să strige: „Vreau să votez”. 

La ora 22.20, clădirea Ambasadei a fost evacuată.