Mii de pompieri din Australia luptă cu incendiile de vegetaţie care au produs distrugeri masive însă, într-o perioadă atât de delicată, locuitorii de la Antipozi mai au parte şi de veşti bune.

60 de incendii de vegetaţie se înregistrează doar în regiunea New South Wales, iar 40 dintre aceste sunt considerate scăpate de sub control.

Articolul continua dupa recomandari

Pompierii din Australia fac tot posibilul pentru a proteja casele localnicilor de incendiile de vegetaţie

Conform Mirror Online, patru dintre pompierii din Urunga au dus, peste weekend, o bătălie dură pentru a proteja casa unui localnic de flăcările violente.

În cele din urmă, pompierii au reuşit să salveze casa, dar nu şi cele două şoproane situate în apropiere.

Luni dimineaţa, când a ajuns acasă, proprietarul a găsit pe masa din bucătărie un mesaj deosebit chiar de la pompierii care i-au salvat casa.

Aceştia şi-au cerut scuze pentru că nu i-au putut salva şi cele două şoproane, dar şi pentru că, într-un moment în care s-au baricadat în casă, i-au consumat bărbatului laptele din frigider.

"A fost plăcerea noastră să-ţi salvăm casa. Ne cerem scuze că nu am putut salva şi cele două şoproane. P.S. - îţi datorăm nişte lapte", a fost mesajul scris lăsat de pompieri. Aceştia au precizat, ulterior, că "suntem bucuroşi că mesajul a ajuns întreg la proprietarul casei. Astfel ne-am dat seama că acea casă a rămas în picioare şi după ce am plecat noi. Noi, cei patru membri ai echipei, am făcut tot ce am putut cu ce am avut la dispoziţie, dar, din păcate, cele două şoproane nu au avut nicio şansă. Ne-am refugiat în casa respectivă, pentru un moment şi atunci am descoperit frigiderul. Ne cerem scuze şi pentru scrisul tremurat, dar era târziu şi nu vedeam nimic când am scris. Încă o dată, ne bucurăm că am putut face o faptă bună într-o perioadă atât de dificilă. Toate cele bune în viitor".

Impresionat de mesajul primit, proprietarul casei l-a postat pe un site de socializare, astfel că bileţelul a devenit viral.

Unul dintre cititori a precizat că "le-aş fi dat frigiderul cu tot ce aveam în el, dacă îmi salvau mie casa", în timp ce altul a precizat că "este un mesaj care îţi topeşte inima. Pompierii ăia sunt legendari".

Chiar şi proprietarul casei salvate a precizat că "este cel mai frumos mesaj scris pe care l-am primit după cel primit în dimineaţa de după nunta mea".