Melania Trump a vorbit despre zvonurile legate de infidelitățile soțului său, Donald Trump, într-un interviu pentru ABC. Prima Doamnă a Americii a spus că nu ia în seamă zvonurile, dar nu le-a negat.

În interviul pentru ABC, Melania Trump a vorbit pentru prima dată despre acuzațiile de infidelitate care i s-au adus Președintelui SUA.

Articolul continua dupa recomandari

Melania Trump a dat de înțeles că nu ia în seamă zvonurile și că nu i-au afectat căsnicia.

"Nu este o problemă pentru mine. Sunt mamă şi sunt Prima Doamnă a Americii şi am lucruri mai importante la care să mă gândesc şi pe care să le fac", a declarat soţia preşedintelui american.

Melania Trump nu a negat însă niciunul dintre aceste zvonuri. Au fost acuzații aduse de actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels, dar și de alte femei.

Prima Doamnă a Americii și-a apărat în schimb mariajul cu Donald Trump.

"Ştiu că lumii îi place să vorbească şi că presei îi place să speculeze în legătură cu căsnicia mea. Nu este plăcut, bineînţeles, dar eu ştiu ce este corect şi ce nu, ştiu ce este adevărat şi ce este fals", a declarat Melania Trump.

Cei de la ABC au întrebat-o pe Prima Doamnă dacă își iubește soțul.

"Da, suntem bine. Sunt speculări ale presei, sunt bârfe. Nu întotdeauna e spus adevărul", a răspuns ea.

Melania Trump a acordat interviul în Africa, acolo unde a promovat campania Be Best, pentru conștientizarea publicului față de agresiunile din mediul online. De altfel, soția lui Donald Trump s-a declarat a fi cea mai hărțuită femeie din lume, în același interviu.

Sursa: News.ro