Andi, un turist român în Grecia, a povestit, în exclusivitate pentru Observator, cum s-a întâmplat tragedia în care au pierit o româncă şi copilul ei de 8 ani, în Halkidiki.

Bărbatul spune că dintr-o dată s-a făcut întuneric, iar cerul era brăzdat de numeroase fulgere, apoi vântul a început să sufle cu mare putere, dezrădăcinând copaci şi provocând distrugeri importante.

Articolul continua dupa recomandari

Un turist român povesteşte cum a avut loc tragedia din Halkidiki, în care au murit o româncă şi copilul ei

Un român a povestit cum a început furtuna din Halkidiki, în urma căreia o tragedie s-a abătut asupra unei familii de români. O mamă şi copilul ei au murit, după ce acoperişul unui restaurant s-a prăbuşit peste ei.

"Eram în casă, când a venit furtuna. S-a simţit destul de puternic, a durat cam jumătate de oră, dar a fost foarte puternică. N-am crezut că poate exista aşa ceva. Se vedeau doar fulgere, care luminau în continuu, totul era întunecat, iar norii au apărut dintr-o dată, iar furtuna s-a terminat exact aşa cum a început. Am înţeles că era un grup de români care au luat masa la restaurantul respectiv, în momentul în care a început furtuna mare parte dintre ei au fugit, iar doamna cu copilul din păcate au preferat să rămână, să se adăpostească de ploaie sub această copertină, acest acoperiş, peste care s-a prăbuşit un copac şi s-a întâmplat tragedia. Eu niciodată nu am mai văzut aşa ceva. În general vremea e frumoasă, vara nu prea plouă şi fenomene de genul acesta nu am mai întâlnit", a declarat bărbatul, pentru Observator.tv.

O româncă şi copilul ei de 8 ani, ucişi de furtuna puternică din Halkidiki

Doi români au fost ucişi de furtuna violentă care a lovit Halkidiki, mamă şi fiu. Soţul femeii şi tatăl copilului este rănit, internat în spital.

Ei se aflau într-un restaurant în staţiunea Nea Plagia când acoperişul localului s-a prăbuşit din cauza vântului puternic.