Se spune că poate fi văzut de pe Lună şi este considerat una din cele şapte noi minuni ale lumii. Marele Zid Chinezesc, construit pentru a apăra Imperiul Chinez de popoarele nomade, te lasă fără cuvinte încă de la prima vedere. E o adevărată lecţie de istorie şi o experienţă care merită încercată, cel puţin o dată în viaţă.

Un loc de care se leagă mituri vechi de milenii. Se spune că Marele Zid Chinezesc s-a ridicat cu sacrificiul a peste un milion de oameni, care ar fi murit în timpul lucrărilor. Cândva avea rol de apărare. Astăzi, este minunea care atrage în China 16 milioane de turişti anual. 

Articolul continua dupa recomandari

Marele Zid are o întindere de peste 6 mii de kilometri. Doar 10 dintre aceştia sunt însă deschişi vizitatorilor. 

Urcarea pe Marele Zid nu e întotdeauna uşoară. Sunt zone în care înclinaţia ajunge şi la 70%. 

Un alt loc care te surprinde de la prima întâlnire este Capitala Chinei.

Beijing-ul este spectaculos. Prin combinaţia dintre tradiţional şi nou, dar şi prin agitaţia pe care o vezi la orice oră din zi sau din noapte. 

Cu peste 20 de milioane de locuitori, este unul dintre cele mai aglomerate oraşe ale lumii. Nu există localnic care să nu fi încercat preparatul-simbol al Beijingului. 

Se spune că degeaba ai venit în China dacă nu mergi la Marele Zid Chinezesc şi nu mănânci raţă pekin. Rumenă, aromată şi apetisantă. Servirea raţei pekin este un adevărat spectacol. 

Preferata împăraţilor, raţa a fost servită prima dată şi oamenilor de rând în anul 1864, într-un restaurant devenit celebru. Personalităţi precum Fidel Castro sau George W. Bush i-au păşit pragul. Gastronomia, istoria şi cultura îi atrag şi pe români în China. Dar şi invers.

Liang Jianquan, vicepreşedinte Institutul de Afaceri Externe: "România are o imagine foarte bună în China. După cum ştiu, din ce în ce mai mulţi turişti chinezi vizitează ţara voastră frumoasă. Credem că viitorul celor două ţări este foarte bun şi avem nevoie de mai mult contact între oameni, o relaţie mai apropiată."

Anual, peste 100 de grupuri de turişti români ajung în China.