Cannabisul medicinal va fi disponibil pe bază de reţetă în Regatul Unit din toamna aceasta, a anunţat joi ministrul britanic de Interne, Sajid Javid.

''Va veni în ajutorul pacienţilor cu nevoi medicale specifice, dar acest lucru nu va constitui în niciun caz un prim pas către legalizarea canabisului pentru uz recreaţional'', a declarat ministrul într-un comunicat.

Articolul continua dupa recomandari

Înainte de a lua decizia de a legaliza cannabisul în scop medicinal, ministrul a stat de vorbă cu două grupuri de experţi. 

''Autorizarea canabisului terapeutic pe bază de reţetă va ameliora viaţa pacienţilor care în prezent suferă în tăcere. Nu e nimic mai dificil decât să-ţi vezi apropiaţii în suferinţă, de aceea am luat această decizie'', argumentează ministrul pe Twitter.

Canabisul, care face parte din categoria drogurilor fără nicio valenţă terapeutică, va trebui recatalogat.

''Acest anunţ aduce speranţă mai multor mii de persoane'', a spus Mike Penning, copreşedintele unui grup parlamentar care militează pentru utilizarea medicală a canabisului. ''Cu toate acestea, va fi o muncă foarte importantă de făcut pentru definirea exactă a produselor care vor fi autorizate şi cum anume vor fi reglementate''.

Canabisul în scop medicinal a fost legalizat şi în alte ţări europene precum Germania, Austria, Finlanda şi Italia.

Această decizie a guvernului conservator britanic va fi ''apreciată de comunitatea ştiinţifică'', a spus Tom Freeman, cercetător la King's College din Londra şi ''va avea un impact considerabil asupra cercetării, facilitând dezvoltarea de medicamente mai sigure şi mai eficace''

Sursă: Agerpres

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook