Guvernul britanic a anunțat ce trebuie să facă cetățenii europeni prezenţi în Regatul Unit care vor să obțină un titlu de sejur permanent după Brexit.

Aproape 4 milioane de cetăţeni europeni, printre care și mulți români, trăiesc în Regatul Unit, unde beneficiază - în prezent - de o libertate de mişcare care se va încheia la sfârşitul perioadei de tranziţie de 21 de luni, după Brexit, prevăzut pe 29 martie 2019.

Articolul continua dupa recomandari

Aceşti cetăţeni vor putea să înceapă să se înregistreze ”încă din toamna acestui an” pentru a obține acel titlu de sejur permanent, necesar pentru a rămâne în Regat după Brexit, a declarat ministrul de Interne Sajid Javid în Camera Lorzilor.

Sajid Javid a menționat că procedura va fi ”cât mai simplă posibil”, obiectivul autorităților britanice fiind acela ca procedura să devină total operaţională până în martie 2019.

 

 

În decembrie 2017, Londra şi Bruxellesul au încheiat un acord de principiu care garantează, după Brexit, menţinerea drepturilor acestor cetăţeni, dar şi a cetăţenilor britanici care trăiesc în restul Uniunii Eurpene (UE).

Însă şi unii şi ceilalţi şi-au exprimat îngrijorarea puternică faţă de misterul care înconjoară punerea în aplicare efectivă a acestor garanţii.

Cum pot obține românii titlul de sejur permanent

Cereri de titluri de sejur vor putea să fie depuse online sau printr-o aplicaţie pe telefonul mobil, a detaliat Guvernul britanic.

Candidaţii vor trebui să-şi dovedească identitatea, să furnizeze o probă de reşedinţă în Regatul Unit şi să nu fi comis o infracţiune gravă.

Niciun venit minim nu va fi cerut.

”Nu vom căuta deloc motive, scuze pentru a nu acorda statutul”, a dat asigurări Sajid Javid.

Europenii care au reşedinţa în Regatul Unit înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie - care se încheie pe 31 decembrie 2020 - au termen până pe 30 iunie 2021 să depună o cerere.

Cei care se află în Regat de cel puţin cinci ani până la această dată vor putea să pretindă un titlu de sejur permanent.

Ceilalţi vor putea să obţină un statut care le va permite o şedere de încă cinci ani şi apoi să depună o cerere în vederea unui statut permanent.

Preţul va fi de 65 de lire sterline (74 euro), asemănător cu cel al unei cereri de paşaport britanic şi de 32,50 de lire sterline pentru minorii în vârstă de până la 16 ani.

Irlandezii nu vor trebui să se înregistreze, iar Londra intenţionează să deschidă de asemenea procedura de înregistrare cetăţenilor Norvegiei, Islandei, Liechtensteinului - trei ţări membre ale spaţiului economic european - şi Elveţiei.

Sursa: News.ro