Marea Britanie, ţară în care locuiesc sute de mii de români, a fost lovită de o furtună care a lăsat zeci de mii de case fără electricitate şi a provocat haos în transporturi. Mii de pasageri sunt blocaţi în cinci aeroporturi, după ce zborurile au fost anulate din cauza ploilor torenţiale şi a rafalelor de vânt de peste 100 de kilometri pe oră.

Pentru mulţi piloţi, furtuna din Marea Britanie a fost o încercare grea. Cu sute de pasageri la bord, avioanele au reuşit să aterizeze pe aeroporturile din Bristol şi Manchester abia după câteva încercări eşuate. 

Articolul continua dupa recomandari

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 36 de ore în Ţara Galilor. Ar putea ploua în două zile cât într-o lună, spun specialiştii. Peste 100 de alerte de inundaţii sunt în vigoare în aproape tot Regatul.  

Oamenii au fost sfătuiţi să nu folosească nici trenul, nici feribotul, pentru că furtuna a aruncat transporturile în haos. Apele au înghiţit şoselele şi au ajuns, în anumite zone, până aproape de acoperişul caselor. 

A treia furtună care loveste Regatul în acest an, Callum ameninţă să provoace şi mai multe probleme în următoarele 24 de ore. Ploile nu se vor opri în acest weekend, spun meteorologii. Sunt aşteptate inundaţii,  dar şi pene de electricitate, mai ales în Scoţia şi Ţara Galilor. Vremea rea a venit în Marea Britanie după zile extrem de călduroase în Londra.