Cinci adolescenți cu vârstele între 14 și 16, dar și o mamă în vârstă de 39 de ani sunt victimele busculadei dintr-un club de noapte din Italia. 6 oameni au murit și alți peste 120 au fost răniți după ce oamenii s-au călcat în picioare, la un concert.

Clubul Lanterna Azzuro din Corinaldo găzduia sâmbătă noapte concertul rapperului italian Sfera Ebbasta, un cântăreț din Milano foarte popular printre adolescenții din Peninsulă. Sute de spectatori, majoritatea minori erau în local, veniți să-și vadă idolul.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit martorilor, un jet de spray cu piper dat în mulțime a provocat haosul care a dus la busculada mortală.

Cine sunt victimele

Una dintre cele 6 victime ale tragediei este Eleonora Girolimini, o mamă de 39 de ani. Italianca și-a adus fiica de 8 ani la concertul lui Sfera Ebbasta, la fel, de altfel, ca și alți părinți. Ea a murit strivită de mulțimea care a ieșit panicată din club, așa cum arată și imaginile amator filmate de martori.

Celalalte 5 victime sunt minore, cu vârstele între 14 și 16 ani. Sunt 3 fete și 2 băieți, fani ai rapperului italian.

Asia Nassoni și Emma Fabini aveau 16 ani și erau din aceeași localitate, Senigallia.

Asia Nassoni într-un selfieVezi 5 imagini în Galerie

Benedetta Vitali, o fată de 15 ani a venit pentru concert cu un autobuz împreună cu prietenii săi, din localitatea natală, Fano. Cu puțin timp înaintea tragediei, fata a fos filmată în club. Una dintre prietenele ei este spitalizată în stare gravă.

Benedetta Vitali într-un selfieVezi 5 imagini în Galerie

Daniele Pongetti, 16 ani, era originar din Senigallia, a lăsat ultimele mesaje în jurul orei 21.30, pe Instagram, tot din clubul Lanterna Azzura.

Daniele Pongetti, victimă a busculadeiVezi 5 imagini în Galerie

Mattia Orlando, 15 ani, îl avea, de asemenea, ca idol pe Sfera Ebbasta.

Mattia Orlandp într-o poză selfieVezi 5 imagini în Galerie

Potrivit Corriere della Serra, pentru concert au fost vândute 1400 de bilete, deși  clubul avea o capacitate de doar 870 de oameni.