Doru Sandu, un român în vârstă de 44 de ani, a început să plângă la tribunal, iar judecătorului Michele Toriello i s-a făcut milă de el şi l-a eliberat.

Românul a fost prins când însoţea şi păzea mai multe prostituate pe o stradă din Copertino, Italia. În sala de judecată i s-a făcut frică la gândul că va fi trimis în puşcărie, izbucnind în lacrimi.

Articolul continua dupa recomandari

Unui judecător italian i s-a făcut milă de un român şi l-a eliberat

Cazul românului Doru Sandu, în vârstă de 44 de ani, arestat în urmă cu 4 zile, a fost prezentat în faţa judecătorului Michele Toriello. Cu vocea frânată de lacrimi, omul i-a spus judecătorului că el doar a însoțit niște prostituate la locul de muncă, fără să știe că acest lucru este interzis prin lege şi că îi este frică de puşcărie. El a mai spus că încearcă doar să trăiască de pe o zi pe alta.

La sfârșitul interogatoriului, care a avut loc în prezența avocatului apărării Giovanbattista Cervo, judecătorul i-a redat libertatea, precizând că nu trebuiesc luate alte măsuri împotriva lui, deşi românul avea deja un cazier judiciar pentru tentativă de furt a unor bunuri de mică valoare dintr-un supermarket, potrivit lecceprima.it.

În ordonanța de eliberare, judecătorul s-a referit şi la condițiile de sănătate precare ale suspectului, implicându-se atât de mult, încât a dispus transferul acestuia la spital pentru investigații.