Dramă cumplită pentru un tânăr care şi-a întâlnit iubirea vieţii, s-au căsătorit şi a înmormântat-o, totul în doar 18 luni. 

Primrose Isterling şi Tim Isterling s-au întâlnit într-o seară de mai în 2016 şi s-au îndrăgostit pe loc. 

Articolul continua dupa recomandari

Iniţial totul mergea bine, dar la doar 3 luni distanţă, Primrose a început să se simtă rău, avea dureri acute la nivelul stomacului. Medicii au crezut iniţial că era o problemă cu apendicele ei, dar durerile continuau şi erau din ce în ce mai puternice, chiar şi după ce au opera-o de apendicită. 

La scurt timp a primit vestea. Avea cancer. În stadiul 4, terminal şi mai avea aproape 2 ani de viaţă. 

“A fost ca şi când vedeai o bombă explodând de aproape şi ştiai că totul e distrus. Un şoc imens. Până la acel moment, cancerul se răspândise prin sistemul său limfatic. Tot ce am putut face a fost să ne concentrăm pe acele lucruri care îi puteau crea amintiri frumoase înainte să o pierdem, precum şi să o ţinem cât mai mult în viaţă” a povestit Tim. 

Primul lucru pe care cei doi l-au făcut a fost să creeze o listă cu toate dorinţele lor, înainte ca ea să moară, pentru a petrece cât mai mult timp împreună.

“Voiam să mergem într-o vacanţă, să emrgem la schi. S-a gândit la prieteni, la familie şi voia să fie câte o activitate cu toţi cei dragi. Toată treaba asta era o aţă pentru ea de care se putea agăţa să trăiască” a mai spus el. 

Iar acea listă conţinea şi căsătoria. 

Primrose a început imediat chimioterapia pentru a încerca să reducă efectul asupra ganglionilor limfatici. Ea a fost tratată pe secțiile Teenage Cancer Trust la Spitalul Queen Elizabeth din Birmingham.

"Tratamentul a fost foarte greu, cu suisuri și coborâșuri. A avut probleme grave la nivelul inimii la un moment dat și a intrat într-un stop cardiac și asta era cu adevărat înspăimântător. Dar chiar și în acel momente ea reuşea să treacă peste cu zâmbetul pe faţă. Ţin minte că ne-am strecurat eu ea, sora ei şi mama ei la McDonalds. Asta era ea, mereu cu gândul la distracţie şi fericire” a mai povestit tânărul.

Vezi 2 imagini în Galerie

Tot atunci şi-a dat seama că indiferent dacă timpul se va sfârşi într-o zi pentru ei, aveau nevoie de un legământ care să îi ţină împreună pentru totdeauna.

“Atunci am întrebat-o pe mama ei dacă mă pot căsători cu ea. Ştiam că la un momentdat o voi pierde, dar nu conta. Voiam să mă căsătoresc cu ea oricum”

Tim a cerut-o în căsătorie pe Primrose la spital, înconjuraţi de familie şi prieteni. El a povestit că a fost un moment extrem de special, pe care nu îl va uita niciodată.

S-au căsătorit la un an după ce s-au cunoscut prima dată, în satul ei natal, iar la mai puţin de un ea a murit. El nu a dat niciodată înapoi, în ciuda unui diagnostic crunt care îţi poate îngheţa inima şi te poate face să fugi de riscuri.

Împreună au îndeplinit toate cele scrise pe listă şi au trăit fericiţi, până în momentul în care ea s-a stins.

"Prim, indiferent de boala ei, a vrut să-și trăiască viața din plin și să se înghesuie în cât mai multe aventuri, cât mai distractive posibil" a mai spus Tim.

Conform Mirror, Tim s-a înscris în acest an la maratonul caritabil din Londra pentru a transmite un mesaj de mulţumire şi apreciere celei care i-a fost iubită, soţie, prietenă, celei care într-un timp scurt i-a luminat întreaga viaţă.