Detalii şocante ies la iveală în cazul românilor vânduţi ca sclavi în Italia, bătuţi, înfometaţi şi abuzaţi sexual. Cei cinci 'caporali' care i-au vândut au fost interceptaţi de autorităţile italiene înainte de 'Operaţiunea Boscheti'.

Într-una dintre convorbirile interceptate, o femeie şi un bărbat îşi dau 'sfaturi' despre cum să îi pună la punct pe cei 13 români pe care i-au folosit ca sclavi pe plantaţiile de legume şi fructe din Ragusa, Sicilia.

Articolul continua dupa recomandari

"Lasă că mă întorc eu şi o să le dau să mănânce pietre. Dacă mai cere o singură dată bani, îi dai una peste ochi şi gata. Nu mai stai la discuţie", se arată în interceptarea Poliţiei.

În total, 13 români cu situaţii financiare modeste au fost ademeniţi de traficanţi în Italia cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit.

În momentul în care au ajuns acolo, românii au fost transformaţi în sclavi, bătuţi, înfometaţi, închişi în barăci şi chiar abuzaţi sexual. Unii dintre ei erau chiar minori.

Poliţia a demarat o anchetă de amploare după ce unul dintre ei a depus o plângere în care a detaliat condiţiile inumane în care erau obligaţi să trăiască.