Asociația șefilor departamentelor de poliție din Canada (ACCP) a cerut guvernului condus de Justin Trudeau adoptarea unei legi care să-l forțeze pe un individ să dezvăluie o cheie de criptare sau o parolă de acces pe internet.

Reuniți într-o adunare generală, responsabilii forțelor de poliție municipale, provinciale sau federale au adoptat această rezoluție, care cere "măsuri legislative rezonabile în contextul implicațiilor criptării și a protejării cu parolă a aparatelor electronice".

Articolul continua dupa recomandari

ACCP cere, de asemenea, guvernului federal, "să determine un mijloc legislativ care să le permită organismelor de securitate publică și de aplicare a legii, în urma unei autorizații judiciare, să-l constrângă pe deținătorul unei chei de criptare sau a unei parole să le dezvăluie forțelor de ordine", indică un comunicat.

Deși guvernul conservator precedent a adoptat în mai 2015 o lege antiterorism controversată, un internaut poate în continuare să refuze să furnizeze parolele.

Curtea supremă a statuat, de altfel, în iunie 2014 că anonimatul pe internet constituie un drept și că poliția trebuie să posede un mandat judiciar pentru a solicita furnizorilor de acces la internet informații privind unii dintre clienții lor.

Obținerea de către forțele de ordine a unor informații personale privind un abonat "constituie o razie sau o percheziție", a estimat cea mai înaltă instanță.

Guvernul liberal al lui Justin Trudeau nu a reacționat încă la solicitarea șefilor de departamente din poliție, dar, înainte de a fi ales, prim-ministrul s-a angajat să amendeze legea antiteroristă.

Sursa: Agerpres