Incediu de proporţii la un centru comercial din Moscova. Flăcările au izbucnit pe acoperişul mall-ului Atrium, situat în centrul Capitalei Rusiei. 

Mii de oameni prezenţi pe terasa de pe acoperişul clădirii, cât şi în interiorul centrului comercial au fost evacuaţi de urgenţă, anunţă autorităţile de la Moscova.

Articolul continua dupa recomandari

În imaginile surprinse la locul incendiului se poate vedea un nor gros de fum, care se ridică de pe acoperişul mall-ului.

Nu se cunosc detalii despre posibile victime, la momentul de faţă.

Amintim că un incendiu devastator a avut loc la un mall din Siberia, în luna martie a acestui an, tragedie în care au murit 64 de oameni, printre care zeci de copii. 

Focul a pornit atunci într-un loc de joacă, din cauza unui scurtcircuit şi s-a extins în doar câteva minute. Uşile de urgenţă ale centrului comercial erau încuiate, iar detectoarele de incendiu nu funcţionau.

Revenim cu amănunte.